Urme-n zăpada-nghețată - copilărie; țurțuri de-argint la fereastră - copilărie...
joi, 21 noiembrie 2019
Copilărie...
Publicat de Wish la 12:26 0 comentarii
Etichete: #craciun #amintiri
duminică, 25 noiembrie 2018
Crăciunul e magic
Bradul aşteaptă cuminte să fie gătit de sărbătoare. În casă e gălăgie, e foşnet de bomboane, e scârțâit de trenuleț pe parchet şi glasuri de copii nerăbdători, care îl pândesc pe Moşu' la geam. Colindele rasună, sarmalele fierb pe aragaz, cozonacul creşte în cuptor şi ne îmbie cu mirosul lui, de pe scară se aude zarvă. Geamurile sunt înghețate şi poartă urme de mânuțe şi nasucuri mici, aburite. Luminițele încep să clipească, iar casa se inundă în sclipirea lor blândă, imediat ce se stinge lumina. Bradul face cunoştință cu globulețele vechi, care încep să-i spună povestea Crăciunurilor trecute, poveşti din copilărie, poveşti de iarnă, cu Ajun înghețat şi aromă de portocală. Poveştile nu sunt foarte diferite, doar protagoniștii se schimbă... Forfota-i aceeaşi, sarmalele pe aragaz, colindele răsună, geamurile-s aburite de alte nasucuri mici, mici. 😊 Aşa-i Crăciunul, mereu la fel, dar diferit totuși 🎄🎄🎄 magic, de fiecare dată !
E despre copilărie şi frumusețea ei, care ne rămâne în suflet chiar şi după ani şi ani...
E despre amintirile pe care vrem să le ducem mai departe şi pe care vrem să le creăm pentru copiii noștri. .. E despre iubire...
Fix o lună până la Craciun...parcă aud zurgălăii☃☃☃🎁🎄🎄💖💖💖🎄🎄🎄🎄
Publicat de Wish la 12:31 0 comentarii
luni, 19 noiembrie 2018
Sărbătoarea iubirii
Pentru mine Crăciunul este sărbătoarea iubirii! De Crăciun ne arătăm cu adevarat dragostea, şi asta nu din cauza cadourilor, după care alergăm frenetic, ci din cauză că această sărbătoare emană acel sentiment de bunătate, de pace, de senin, pe care nu-l simțim în restul anului ( deşi ar trebui ) . Chiar dacă în restul anului, fiecare îşi vede de viața lui şi are treabă multă la job, piață de făcut, facturi de plătit, copil de dus la engleză, luat de la înot, mers la medic, febră în miezul nopții. ..şi altele, Crăciunul ne aduce împreună. Fie şi doar virtual... De Crăciun ne facem timp să sunăm la rudele din Italia, să-i urăm pe verii din Zalău sau să colindăm bunicii. D-aia zic...Sărbătoarea Iubirii este Crăciunul.
Acum, pentru că se apropie, să căutăm bucuriile mari în lucrurile mici : în mireasma înțepătoare a dimineților de iarnă, în muzica de sărbătoare care a început să răsune la radio, în reclamele cu Moș Crăciun de la televizor, în ciocolata calda de acasă (băută după o zi friguroasă), în zâmbetele copiilor, în ochii celor dragi! Crăciunul este atât de simplu!
Crăciunul este iubire !
Publicat de Wish la 10:59 0 comentarii
duminică, 11 noiembrie 2018
Salutare din 2018
M-am gândit mult dacă să mai scriu pe blog sau nu. Mi-era greu să încep, inspirația s-a lăsat aşteptată...anii au trecut, iar eu sunt alt om. Am recitit câteva postări mai vechi şi am regăsit oarecum naivitatea şi simplitatea care mă caracterizau şi care îmi erau atât de dragi. Cu timpul, lucrurile s-au mai complicat, sau le-am complicat eu...cine știe... dar am stat şi m-am gândit...şi am realizat că sunt tot eu...it's still me here... Poate mai matură ( vreau să cred) mai sceptică, ironică ( poate) , acidă ( pe alocuri). Dar la fel de visătoare, îndrazneață, optimistă. Tot eu, oricum, deşi mi-a fost greu să mă regăsesc în multe dintre articole.
M-ați întrebat de ce nu am mai scris..anul trecut a fost chiar sărac în articole... Răspunsul nu îl ştiu nici eu...nu mi-e clar. Pot spune doar că mi-am propus ca anul acesta să scriu mai mult. E bine ? :)
Aşa că vă urez bine ați venit în al zecelea sezon de Magia Crăciunului !
Să începem tradiția de Crăciun!
Publicat de Wish la 06:15 1 comentarii
Etichete: Craciunul, Ganduri, Traditii si Obiceiuri
marți, 31 octombrie 2017
E perioada aceea din an...
E perioada aceea din an...când a început să se întunece devreme şi afară miroase a fum şi e frig.
E perioada aceea din an când zilele sunt mieroase şi dulci, dar totuşi reci şi tare ne place...
E perioada aceea din an când totul în jur e arămiu şi auriu şi foşneşte.
E perioada aceea din an când scoatem hainele groase şi tragem şi un fular dimineața.
E perioada aceea din an când ceaiul cald şi aromat ne place tare mult.
E perioada aceea din an când placinta cu dovleac şi cea cu mere este nelipsita din meniul nostru.
E perioada aceea din an când punem murături şi ne gandim cu drag la cum le vom toca pentru salata beof.
E perioada aceea din an când ne bucurăm de duminicile răcoroase prin parcuri, când ne gândim la cadouri, când citim la geam cu o cană de ciocolata caldă în mână.
E perioada aceea din an când ne miroase a copilărie din ce în ce mai tare...
E perioada aceea din an când trăim bucuria că se apropie Crăciunul !
E perioada aceea din an. ....
Salutare, bine v-am regasit în al 9-lea sezon magic :)
Publicat de Wish la 14:04 4 comentarii
Etichete: Amintiri, Craciunul, Traditii si Obiceiuri
vineri, 9 decembrie 2016
Scrisoare către Moş Craciun
Salut! Numele meu este Jingle. Miaunel Jingle. Ştiu că râdeți de numele meu, dar am o stăpână înnebunită după Crăciun. În fiecare an, când se apropie sezonul festiv, mă implică şi pe mine în activitațile ei...Aşa că, dragă Moşule, îmi doresc de Craciun ca stăpâna mea dragă, pe care o iubesc tare mult, chiar dacă e zăpăcită, să afle de site-ul acesta şi să facă nişte mici cumpărături de acolo, cattitude.ro, până şi numele este făcut pentru mine! Sunt sigur că dacă eu aş fi în locul ei, aş vrea să aflu despre acest site. Mi-aş răsfața astfel cel mai bun prieten cât mai des! Să ştii că merit, Moşule, pentru că am fost motan cuminte tot anul!
Cu stimă pisicească,
Publicat de Wish la 13:52 1 comentarii
Etichete: Craciunul, Mos Craciun, Reclame
Ce faci de Sărbători?
Asta aud în jurul meu tot mai des... Într-adevăr, se apropie Crăciunul! Dar suntem mereu grăbiți și uitam de lucrurile cele mai importante... Nu avem nevoie de presiune cand vine vorba de Crăciun. De ce trebuie sa faci undeva Revelionul? De ce să încercăm sa fim ca alții? Să vrem ce au ceilalți? Tot ce avem nevoie de sărbători este de tihnă, de oameni dragi, de sănătate și de voie bună.
Salutare, prieteni ! Bine v-am regăsit într-un nou sezon!
Publicat de Wish la 00:37 1 comentarii
Cică Moşu' nu există...
Citeam pe un blog celebru că trebuie să le spunem copiilor că Moş Craciun şi Moş Nicolae sunt fantezii, că ei nu există. Că nu trebuie să mințim copiii, că trebuie să să le spunem mereu adevărul.Şi mă întreb, chiar nu putem lăsa o umbră de magie pentru copiii noştri? Chiar trebuie de mici să faca față realității? Nu au toată viața să se lupte cu ea? Cu oameni răi, lipsuri şi aşa mai departe? Copilăria este unică şi prea scurtă! Ei au nevoie de poveşti, au nevoie de magie... Dacă şi Moş Crăciun şi Mos Nicolae sunt minciuni şi trebuie să le spunem copiilor că nu există....atunci să le zicem de-acum că viața e grea, că oamenii sunt răi, că există boală, tristețe, că poate vor fi momente când vor fi singuri, că poate nu vor avea bani....
Din punctul meu de vedere,părinții ar trebui să sporească magia moşilor copilăriei. Să nu ucidă a lumii taină.... Aşa cum prea frumos spune Lucina Blaga " eu nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea(...) eu cu lumina mea sporesc a lumii taină".
Să nu distrugem umbra de magie din viața lor. Îşi vor da seama singuri cine este Moş Craciun sau Moş Nicolae...pentru că ei există. Suntem noi, părinții lor, bunicii, oamenii care îi iubesc şi au grijă să le îndeplinească dorințele. Au grijă ca,indiferent cât de greu le-a fost de-a lungul anului, să pună ceva bănuți de-o parte, să umple ghetuțele cu ciocolată şi portocale. Oameni dragi şi buni care uită să-şi mai cumpere pentru ei o pereche nouă de ghete, mai merg şi anul acesta cu cele vechi, dar cumpără unele noi copiilor. Şi atunci, nu vor plânge pentru că Moşul nu există, se vor bucura pentru că îşi vor da seama că Moşii au fost mereu atât de aproape... Aduceți-vă aminte cât de fericiți erați şi cum vi se lumina fața când se apropia Craciunul. Cum vă făceați planuri să-l prindeți pe Moşu', cum vă chinuiați să nu adormiți, că poate,poate îl prindeți pe bătrânel în fapt... Să nu luam bucuria asta copiilor noştri, să le oferim amintiri frumoase, sa aibe ce povesti la rândul lor. Nasul lipit pe geam în seara de Ajun, forfota, emoțiile, liniştea urmată de fericirea din dimineața de Crăciun, când cadourile sunt găsite sub brad. Nu sunt minciuni, dragii mei, sunt bucurii mici, care ne fac viața mai frumoasă!
Publicat de Wish la 00:19 3 comentarii
Etichete: Mos Craciun, Mos Nicolae
marți, 6 decembrie 2016
Dimineți dulci
Dimineața de Moş Nicolae e dulce, dulce de tot! Are gust de ciocolată şi portocale! Miroase a banane proaspete şi e veselă tare! Sună a colinde şi a desene animate! E însorită, chiar dacă e ger. Moşul a venit cu barba neagră, nu e zăpadă la malul mării, dar poate barba lui s-a albit, când a urcat spre munți... O zi veselă să aveți❤❄❤❄
Publicat de Wish la 00:06 0 comentarii
joi, 31 decembrie 2015
Revelion
REVELIÓN, revelioane, s. n. Noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, în care se sărbătorește Anul Nou; petrecere care are loc în această noapte - conform Dicționarului explicativ al limbii române.
Publicat de Wish la 04:56 1 comentarii
sâmbătă, 12 decembrie 2015
Cum n-a furat Grinch Crăciunul
”Poate Crăciunul, a crezut el, nu vine de la un magazin.
Poate Crăciunul... poate... înseamnă un pic mai mult de
atât!”
„Cum a furat Grinch Crăciunul” , Dr Seuss
Grinch a luat toți brăduții din oraș, a furat beculețele,jucăriile,cadourile, budinca și chiar curcanul...dar nu a putut fura și spiritul Craciunului...adică iubirea.Chiar și fără brad și cadouri, oamenii au cântat și s-au bucurat că sunt împreună.
I-am întrebat pe copii ce înseamnă cu adevărat Crăciunul. Au răspuns că înseamnă sa fii bun și să iubești. M-a bucurat răspunsul lor și faptul că au înțeles care este adevăratul rol al lui Grinch.Până la urmă, daca el nu lua toată strălucirea falsă, oamenii nu și-ar fi dat seama de adevărata însemnătate a Crăciunului. Că nu contează dacă avem cel mai mare brad, cele mai sclipitoare globulețe sau cele mai multe cadouri, ci pe cine avem lângă noi și cum ne purtăm cu ei. Părinți, bunici, prieteni, colegi...oameni !
Și m-am gândit, Grinch nu a furat Crăciunul, oamenii o făcuseră. Noi o facem, în fiecare zi. Toată lumea spune că nu mai simte spiritul sărbătorilor din alți ani, din copilărie. Așa este, pentru că azi, totul a devenit material și superficial. Bradul cel mai mare, coșul cel mai plin... Suntem într-o competiție nesfârșită cu șeful, colegul, vărul, socrul, de fapt, cu noi înșine. Grinch a dat Crăciunul înapoi oamenilor. Le-a reamintit că înseamnă iubire, prietenie, voie bună, înțelegere, căldură sufletească.
Să-i învățăm pe copiii noștri să se bucure cu adevărat. Nu de jucării scumpe, telefoane, tablete...ci de stat în pijamale, spus povești, jucat în zăpadă, colindat și îmbrătișat. Să se bucure de IUBIRE și să o ofere mai departe! Să-i facem să înțeleagă că lucrurile simple fac viața frumoasă! Despre asta este Crăciunul...
Publicat de Wish la 15:30 2 comentarii
Etichete: Activitati pentru copii, Filme, Ganduri, Povesti
duminică, 6 decembrie 2015
Tihna
luni, 30 noiembrie 2015
Zâmbiți,vă rog !
Pentru început trebuie să alegeți locația. Aceasta poate fi sufrageria propie, parcul, fața blocului, Orășelul copiilor sau o Piață de Crăciun. Puteți chiar schimba locațiile. Foarte importantă este garderoba. Nu ar trebui să lipsească căciulile de Moș Crăciun, un fular roșu sau un pulover cu tematică de iarnă. Puteți adăuga în decor o sanie- chiar dacă afară nu e zăpadă, acadele bastonașe, luminițe colorate, beteală în jurul gâtului, manuși,vâsc.Publicat de Wish la 14:37 1 comentarii
Etichete: Activitati pentru copii, Amintiri, Craciunul, Sarbatori, Traditii si Obiceiuri
luni, 23 noiembrie 2015
Curcanul
" Era sfârșitul anilor 90, Ajunul Anului Nou. Lumea se pregătea să intre în noul mileniu. Treabă era destulă peste tot. Sor'mea făcea lupte cu un lighean de cocă, frate-miu se chinuia c-un covor, iar eu trăgeam de timp cu niște bibelouri. M-a trezit mama cu strigătul ei venit dinspre bucătărie. Știam că odata ce intru în zona crepusculară, risc să nu mai ies întreagă. Anul trecut, în aceeași perioadă, mi-am pierdut inelul preferat, acolo, in bucătărie. Sor'mea a zis că l-a văzut în salata beof.
Cică l-a-nghițit mamaie ca pe aspirină!
-Ia oala aia mare și pune-o pe foc ! mă direcționa mama. Acu' vine tactu' cu curcanu' și noi nu suntem gata!
Curcanul era vedeta mesei. Mama voia să se dea mare.
-Anul ăsta renunțăm la porc! E banal! Aceleași sarmale înecate în ulei și friptură unsuroasă! Șorici , tobă și cârnați grețoși! E o nouă epocă, trebuie să facem o schimbare majora în viața noastră, dacă vrem să ținem pasul cu omenirea! Curcanul e noutate, e bun gust, e sofisticat! Facem răcitură și friptură cu sos de muștar și merișoare!De unde o fi găsit mama merișoare, habar n-am. Cert e ca la vremea respectivă, noi, copiii, credeam că aceste merișoare sunt niște mere mici, culese înainte să se coacă. Tata ar fi gustat niște șorici, dar nu s-a înțeles cu mama și a plecat dis de dimineață la țară, unde aveam un unchi care creștea păsari, printre care și câțiva curcani.
" Vezi ce-alegi, să nu fie bătrân!" i-a strigat mama, înainte sa iasa din casă. "-Hei...de parcă-mi arată buletinu' " a bolborosit tata, ieșind pe ușă.
-Ia du-te jos la magazin și ia pâine, că închide la două! Se răstește mama la mine. Hai, că acu' vine tactu' cu curcanu’!
La magazin era coadă, pesemne tot cartierul știa ora de închidere. În fața mea erau câțiva copii care cumpărau cola cu Moș Crăciun și câte 10 pâini. Mama nu imi spusese câte să iau, așa ca am luat și eu tot zece. "Sper să ajungă" imi ziceam. Când am ajuns în fața blocului, am văzut un nor negru care ieșea de pe geamul nostru de la bucătărie. Am alergat pe scări și când am intrat, am auzit-o pe mama:
-Ai lăsat oala pe aragaz ... fără apă în ea! Bună ispravă... Lasă ușă deschisă, să iasă fumăraia! Frate-miu se tăvălea de râs în baie, să nu-l vadă mama. Eu nu m-am putut abține și am pufnit!
-Nu mai râde că proasta, treci și curață usturoiu', că acu' vine tactu' cu curcanu' !
Îmi mușc buza și execut.
-De ce e ușa deschisă? Se aude tata din hol.
-Bine c-ai ajuns! Unde e? L-ai adus ? E mărișor? Îl întreabă mama, cercetîndu-l cu privirea.
-Cine? Spuse tata nelămurit.
-Curcanul!!
-Aouleu ... l-am lăsat în tren! "
O scurta povestioară pe care am scris-o anul trecut, cu o altă destinație. Râsul face bine, nu-i așa?
sursă foto- pinterest.com
Publicat de Wish la 13:45 0 comentarii
Etichete: Amintiri, Anul Nou, Craciunul, Povesti, Sarbatori, Traditii si Obiceiuri
luni, 9 noiembrie 2015
De Sărbători ne distrăm în familie
Dar ce spuneți ca anul acesta să creăm niște tradiții noi? Ar fi distractiv,zic.
Iată o listă cu ce putem face în preajma sărbătorilor :
- Să facem pachețele cu mici cadouri pentru copiii mai puțin norocoși- putem mobiliza toată familia pentru această cauză. În felul acesta, cheltuielile nu sunt mari, iar gestul aduce atât de multă bucurie! Fiecare cumpăra câte ceva, le strângem,le împachetăm frumos și le oferim. Dacă nu cunoașteți copii sau persoane care s-ar bucura enorm de aceste cadouri, puteți participa la evenimentul Shoebox. Mai multe detalii aflați de pe site-ul lor www.shoebox.ro . Puneți cadourile într-o cutie de pantofi și le duceți la centrul de colectare din orașul vostru. E simplu și atât de frumos!
- Putem realiza alături de cei mici diferite crafturi, cu care să împodobim bradul. De la renii lui Moș Crăciun, făcuți din forma mânuțelor piticilor noștri, la globulețe din polistiren,pictate chiar de noi. Dacă timpul vă permite, puteți chiar să faceți câte un craft pe zi. În felul acesta numărați zilele pâna la Crăciun, vă distrați împreună cu micuții și aveți decorațiuni noi pentru brad,pe care le puteți folosi an de an. Idei pentru meșterit găsiți pe www.pinterest.com .
- Ce spuneți de o bulgăreală în miez de noapte? Avem nevoie doar de zăpadă și voie bună. Imaginați-vă că piticii dorm, îi treziți încet la miezul nopții, le trageți geaca și bocancii peste pijamale și ...direct în zăpada din fața blocului sau din curte. Ar fi o amintire de neprețuit pentru familia voastră și o tradiție superbă pentru nopțile cu zăpadă din preajma Sărbătorilor și nu numai.
- Ce spuneți de un joc simpatic care poate implica întreaga familie? Cumpărăm cadouri simbolice, un globuleț, un CD cu muzică de Crăciun, o cană cu reni,un calendar, le împachetăm și le ascundem prin casă. Când dăm startul, toată lumea începe căutarea. Cine găsește un cadou,îl păstrează. Stabiliți un număr maxim de cadouri pe care le poate păstra o persoană. De exemplu, dacă ai găsit trei cadouri, poți ieși din joc.
- În fiecare seară de Ajun, putem ieși cu cei mici să aruncăm alune pe acoperiș, pentru renii Moșului. Imaginați-vă cât de distractiv ar fi...mai ales dacă stăm la bloc.
- Dacă avem o familie numeroasă și pusă pe distracție, putem pune în "scenă" o mică piesă de teatru. Sau, ne putem organiza în perechi și să interpretăm diverse numere: cântăm, dansăm etc. Putem pune și un premiu în joc. De asemenea, putem organiza doar pentru copii o astfel de petrecere.
Aștept cu drag și ideile voastre. Hadeți să facem Crăciunul memorabil !
Sursă foto-pinterest
Publicat de Wish la 05:18 4 comentarii
Etichete: Activitati pentru copii, Amintiri, Craciunul, Sarbatori, Traditii si Obiceiuri
duminică, 8 noiembrie 2015
Cel mai frumos moment al anului
Publicat de Wish la 01:03 0 comentarii
Etichete: Craciunul, Ganduri, Reclame, Retete, Sarbatori, Traditii si Obiceiuri
miercuri, 7 ianuarie 2015
Din an in an
Dupa ce trece gerul Bobotezei si spunem "la multi ani" Ionilor nostri dragi, ne pregatim sa ne-ndulcim cu ciocolata si inimioare de Ziua Indragositilor, "sarbatoare" tare dragalasa ! Imi place sa vad copiii cum confectioneaza felicitari si le daruiesc cu emotie celor pe care ii iubesc : parinti,bunici, profesori, prieteni dragi de la scoala. Sa-i incurajam sa-si exprime sentimentele,sa spuna "te iubesc", sa fie sinceri si sa devina oameni buni.
Si dupa atata iubire, ne pregatim de martisorit. Razele de soare apar ca o binecunvantare, dupa atata ger! Targurile de martisoare emana bucurie si parca-ai cumpara cate doua simboluri primavaratice pentru fiecare femeie draga. Ah... si florile! Zambilele acelea carnoase care stau sa cada de pe tulpina, atat de grele si de parfumate. Si ghioceii mici si firavi... si freziile! Cui nu-i plac freziile? Pentru mine buchetul perfect are zambile, lalele si frezii, toate stranse cu o funda colorata.
Apoi vine aprilie cu Pastele, Invierea Domnului. Sarbatoare plina de lumina,de pace, de oua rosii si cozonac. De traditii, voie buna, familie si prieteni.
In mai iesim toti la gratare prin paduri, pajisti, fata blocului sau la mal de mare.Oriunde am merge, o facem cu muzica si voie buna.
Si a venit vara.Soare arzator, toropeala, multa inghetata aromata, nisip fierbinte si mare. Miros de scoici, alge si vant. Piele arsa si aspra.Vacanta si leneveala. O fuga cu cei mici pe la tara, pe la munte, o mie de poze si baterii incarcate. Si e iar sarbatoare, Adormirea Maicii Domnului. Cateva zile libere, din nou cu "la multi ani"pe la cunoscuti, poate o invitatie la vreo onomastica, un gratar, veselie.
Repede a venit toamna, Aerul s-a racit putin si scolile si-au deschis portile, Cumparaturi pentru rechizite si cartofi, varza si gogosari. Vin ploile, scoatem gecile si fularele. Punem muraturile si pregatim camara de iarna... De Sfantul Andrei deja e frig, iar ziue e scurta, scurta. E liber, ce-i drept, si ne mai relaxam putin.
Si uite asa venit iar iarna....incepem sa ascultam colinde, umblam prin magazine in cautarea cadourilor perfecte, pregatim liste,impodobim bradul si infasuram sarmale. Si e din nou Craciunul !
Trece anul, dragii mei. E plin de sarbatori frumoase, momente de intalnire cu cei dragi, de gatit bunatati, de impartit cu cei care sunt mai putin norocosi. Nu avem cum sa nu gasim timp pentru ras si voie buna. Si sa retinem ca un an nou inseamna o sansa noua. Daca ti-ai dorit un job nou, si nu ai avut curaj sa aplici pana acum, fa-o. Daca ti-ai dorit sa studiezi ceva si nu ai facut-o pana acum, fa-o. Daca iti doresti o calatorie intr-o tara exotica, risca si fa-o. Daca pana acum nu te-ai incumetat sa intri in vorba cu persoana pe care o placi, ai un an nou la dispozitie sa o faci. Poate vrei sa te lasi de fumat sau sa inveti sa dansezi. Cine te opreste? Poate te-ai certat cu cineva,sau te-ai suparat dintr-un oarecare motiv, uita. E un an nou. O putem lua de la capat.
Noi inceputuri frumoase, va doresc !
Publicat de Wish la 11:47 1 comentarii
Etichete: Anul Nou, Ganduri, Traditii si Obiceiuri
miercuri, 31 decembrie 2014
La multi ani, 2015!
La sfarsit de decembrie, toti tragem linie si socotim. Ne gandim la ce-a fost si la ce va fi. Avem regrete, bucurii, realizari mari sau mici... si planuri de viitor.
Indiferent de gandurile noastre, Anul Nou aduce speranta, incredere ca va fi mai bine, daca ne-a fost greu, ca vom fi mai veseli si mai optimisti. Pana la urma despre asta e vorba. Sa gandim pozitiv si sa avem incredere in Dumnezeu.
Sa avem un An Nou stralucitor, alaturi de oameni buni si dragi, sa fim veseli si sanatosi. Sa adunam momente frumoase, sa avem ce socoti la anu' pe vremea asta.
La multi ani!
Publicat de Wish la 03:30 1 comentarii
miercuri, 17 decembrie 2014
Nopti de decembrie
Fiecare noapte de decembrie este linistita si in acelasi timp agitata. Aerul miroase a fum si a ger, si adormim cu speranta ca maine vom gasi zapada.
Fiecare noapte de decembrie aduce cu ea nerabdarea si entuziasmul Craciunului, dar si dorinta de a opri timpul. Da ! Pentru ca asteptarea e asa frumoasa...
Imi place sa ma plimb si sa vad luminite insirate pe la geamuri, orasul imbracat de sarbatoare, oameni veseli si agitati. Imi plac serile reci, incalzite cu vin fiert, pline de voie buna si rasete. Imi place sa fac liste, sa fac mici cadouri, sa caut retete de fursecuri si cozonac. Sunt lucruri mici, dar atat de dragi...
Sa aveti seri magice, cu sunet de colinde, parfum de portocale si rasete de copii!
Publicat de Wish la 11:22 0 comentarii
miercuri, 10 decembrie 2014
Craciun Fericit!
Luminite colorate, beteala si globulete noi si vechi. Bomboane de ciocolata, bastonase de zahar, toate atarnate in bradutul parfumat din sufragerie. Miros de portocala si coznaci, sunet de colinde si geamuri inghetate. Veselie si glasuri de copii in jurul nostru. Iubire.Sa-i multumim lui Dumnezeu pentru toate! CRACIUN FERICIT ♥
Publicat de Wish la 07:50 0 comentarii











.jpg)
.jpg)


