BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

duminică, 25 noiembrie 2018

Crăciunul e magic

Bradul aşteaptă cuminte să fie gătit de sărbătoare. În casă e gălăgie, e foşnet de bomboane, e scârțâit de trenuleț pe parchet şi glasuri de copii nerăbdători, care îl pândesc pe Moşu' la geam. Colindele rasună, sarmalele fierb pe aragaz, cozonacul creşte în cuptor şi ne îmbie cu mirosul lui, de pe scară se aude zarvă. Geamurile sunt înghețate şi poartă urme de mânuțe şi nasucuri mici, aburite. Luminițele încep să clipească, iar casa se inundă în sclipirea lor blândă, imediat ce se stinge lumina. Bradul face cunoştință cu globulețele vechi, care încep să-i spună povestea Crăciunurilor trecute, poveşti din copilărie, poveşti de iarnă, cu Ajun înghețat şi aromă de portocală. Poveştile nu sunt foarte diferite, doar protagoniștii se schimbă... Forfota-i aceeaşi, sarmalele pe aragaz, colindele răsună, geamurile-s aburite de alte nasucuri mici, mici.  😊 Aşa-i Crăciunul, mereu la fel, dar diferit totuși 🎄🎄🎄 magic, de fiecare dată !
E despre copilărie şi frumusețea ei, care ne rămâne în suflet chiar şi după ani şi ani...
E despre amintirile pe care vrem să le ducem mai departe şi pe care vrem să le creăm pentru copiii noștri. .. E despre iubire...
Fix o lună până la Craciun...parcă aud zurgălăii☃☃☃🎁🎄🎄💖💖💖🎄🎄🎄🎄

luni, 19 noiembrie 2018

Sărbătoarea iubirii

Pentru mine Crăciunul este sărbătoarea iubirii! De Crăciun ne arătăm cu adevarat dragostea, şi asta nu din cauza cadourilor, după care alergăm frenetic, ci din cauză că această sărbătoare emană acel sentiment de bunătate, de pace, de senin, pe care nu-l simțim în restul anului ( deşi ar trebui ) . Chiar dacă în restul anului, fiecare îşi vede de viața lui şi are treabă multă la job,  piață de făcut, facturi de plătit, copil de dus la engleză, luat de la înot, mers la medic, febră în miezul nopții. ..şi altele, Crăciunul ne aduce împreună.  Fie şi doar virtual... De Crăciun ne facem timp să sunăm la rudele din Italia, să-i urăm pe verii din Zalău sau să colindăm bunicii. D-aia zic...Sărbătoarea Iubirii este Crăciunul.
Acum, pentru că se apropie, să căutăm bucuriile mari în lucrurile mici : în mireasma înțepătoare a dimineților de iarnă, în muzica de sărbătoare care a început să răsune la radio, în reclamele cu Moș Crăciun de la televizor, în ciocolata calda de acasă (băută după o zi friguroasă), în zâmbetele copiilor, în ochii celor dragi!  Crăciunul este atât de simplu!
Crăciunul este iubire !

duminică, 11 noiembrie 2018

Salutare din 2018

M-am gândit mult dacă să mai scriu pe blog sau nu. Mi-era greu să încep, inspirația s-a lăsat aşteptată...anii au trecut, iar eu sunt alt om. Am recitit câteva postări mai vechi şi am regăsit oarecum naivitatea şi simplitatea care mă caracterizau şi care îmi erau atât de dragi. Cu timpul, lucrurile s-au mai complicat, sau le-am complicat eu...cine știe... dar am stat şi m-am gândit...şi am realizat că sunt tot eu...it's still me here... Poate mai matură  ( vreau să cred) mai sceptică, ironică ( poate) , acidă ( pe alocuri). Dar la fel de visătoare, îndrazneață, optimistă. Tot eu, oricum, deşi mi-a fost greu să mă regăsesc în multe dintre articole.
M-ați întrebat de ce nu am mai scris..anul trecut a fost chiar sărac în articole... Răspunsul nu îl ştiu nici eu...nu mi-e clar. Pot spune doar că mi-am propus ca anul acesta să scriu mai mult. E bine ? :)
Aşa că vă urez bine ați venit în al zecelea sezon de Magia Crăciunului !
Să începem tradiția de Crăciun!